duminică, 28 martie 2010
marți, 23 martie 2010
(D)EFECTELE CIVILIZAȚIEI
Situată între două vârfuri cabana Cozia oferă condiții destul de plăcute celor care aleg să își petreacă una sau două nopți pe meleaguri muntene, unde peisajul este superb mai ales în stagiunea de iarnă.
Un lucru ce mi-a atras atenția între cele două vârfuri înțesate de releuri a fost vegetația care spre deosebire de alți munți prezenta un caracter deosebit. Am reușit să aflu mai târziu de la rangerii parcului care era cauza acestui aspect.
Orientarea antenelor de la cele două releuri reușiseră în câțiva ani să confere o unicitate deosebită parcului.
Iată despre ce este vorba.
Mergând prin oraș zilnic și privind uneori arborate maiestuos aceste elemente ale civilizației nu pot să nu mă întreb, dacă nu cumva, tot așa mă usuc și eu și voi bucurându-ne împreună de (d)efectele civilizației.
Etichete:
FILE DE JURNAL
luni, 22 martie 2010
luni, 15 martie 2010
GÂNDUL ZILEI
Dacă vrei să înțelegi romanul ”La Răscruce de Vânturi”, ia un scaun, așează-te între două aparate de aer condiționat și spor la citit.
anonim
anonim
Etichete:
GÂNDUL ZILEI
vineri, 5 martie 2010
NEAȘTEPTATĂ ÎMPLINIRE A FĂGĂDUINȚEI
În ceruri răsună blând un glas..
- Moise Moise, se aude chemarea.
- Iată-mă Tată sosește răspunsul.
- ”Moise”, începe Tatăl evocâdu-i acestuia amintiri ale veacurilor trecute ce acum ieșiseră din sfera timpului, ”știu că dintotdeauna ți-ai dorit să vezi acea țară pe care ți-am promis-o, acea țară pentru care ai luat drumul pustiei renunțând la bogățiile Egiptului, știu că ai visat să o vezi măcar pentru o clipă, să vezi măcar odată pe aceia pe care i-ai iubit atât de mult, având în inima lor sentimentul apartenenței, știu că ți-ai dorit să simți inundându-ți plămânii aerul acelei țări în care curge lapte și miere.
- De toate aceste dorințe îmi aduc aminte Tată, îmi amintesc cum atunci am cerut îndurare de la Tine în această privință, ai ales în înțelepciunea Ta însă, Tată altceva mai de preț pentru mine, altceva pe care nu îl pot compara cu ceea ce îmi doream și credeam atunci.
- Ști Moise, continuă Tatăl – a venit acum timpul să iți îndeplinesc acea dorință demult apusă a inimii tale, este timpul acum pentru a vedea și a simți cu adevărat acea țară mult visată de tine. Ia cu tine pe Ilie și aleargă iute către Canaan…
Fiul meu are nevoie de voi.
(Referință - Biblia. Marcu 9:4)
Fiul meu are nevoie de voi.
(Referință - Biblia. Marcu 9:4)
Etichete:
INSPIRATIE CAND SI GAND
joi, 4 martie 2010
miercuri, 3 martie 2010
ARTA ORIENTALĂ
Arta Orientului împrumută aripile diafane ale dimineții și întârzie în efemerele adâncuri marine. Se spune că nu conține formele vieții; dar alfabetul său e la fel de lesne de citit ca și hieroglifele roșii ale răsăritului și apusului de soare, care sunt franjurile veșmântului Celui – de – Sus.
G.K. Chesterton, Hanul zburător.
Etichete:
MISCELLANEOUS