Am citit mai zilele trecute un eseu ce mi-a reamintit unele dintre ideile cu care cochetez de ceva vreme. Unul dintre lucrurile de care ne temem cel mai mult astăzi, este teama de ridicol. La aproape fiecare dintre acțiunile pe care le facem zi de zi de la cele mai prozaice și banale până la cele mai complexe nu uităm a lua în calcul opinia celor ce conviețuiesc alături de noi.
Ne tot întrebăm ce va zice prietenul, prietena, fratele, sora, părintele, vecinul, colegul profesorul sau mai știu eu ce concetățean de la colțul străzii cu privire la ceea ce alegem să facem sau să spunem.
Mai rău e că transferăm această teamă și în sfera intelectului și a ideilor, astfel multe dintre gândurile ce ne vin în minte rămân nerostite de teama de a nu fi ridicoli.
Marea problemă apare însă atunci când de teama de a fi ridicoli devenim nesinceri cu noi și cu ceilalți. Astfel nu încetăm a face complimente persoanelor care poartă haine de cel mai josnic gust, apreciem pentru a fi și noi la modă cele mai ridicole frizuri și pentru nu a deveni ridicoli în fața celor ce au curajul să le afișeze.
Mai totdeauna le spunem celorlalți ceea ce vor să audă de la noi și nu ceea ce gândim noi despre ei.
Astfel proștii ajung să se creadă că sunt deștepți, cei urâți să creadă că sunt frumoși lucru ce îi conduce la afișarea diverselor aere de superioritate, cei care se îmbracă cu prost gust să se considere cei mai cool etc.
Îmi rezerv personal dreptul de a fi ridicol în aceste domenii și nu numai, îmi rezerv dreptul de a spune ceea ce gândesc mai ales atunci când sunt întrebat fără a avea teama că sunt unul dintre ridicolii societăți ci la gândul că sunt sincer cu mine și sincer față de ceilalți.
