would like to thank you, for taking time to visit my blog

vineri, 22 iulie 2011

PRIN MUNȚII CĂPĂȚÂNII







miercuri, 17 noiembrie 2010

PLOAIE DE STELE



Celebra ploaie de stele, la Craiova, s-a dovedit a fi o simplă ploaie de toamnă.

sâmbătă, 13 noiembrie 2010

RECENZIE Andre Gide





Andre Gide
Paludes; Prometeu rău Înlănțuit

Am început cu un oarecare scepticism, dar și cu optimism citirea acestei cărți, e prima carte pe care o citesc de autorul mult apreciat de Paler,( autor pe care de altfel îl apreciez și cu care sunt oarecum familiar).
Cartea tratează două povestiri, fiind astfel structurată pe două mari părți. Prima parte este dedicată lui Titir, omul mlaștinilor, care portretizează tipul de om ce se mulțumește cu starea în care se află, ba mai mult decât atât, chiar găsește plăcere în modul său de viață chiar dacă își duce existența într-un turn din mijlocul mlaștinilor. De-a lungul timpului a învățat să contemple și să se fericească cu priveliștea anostă pe care i-o oferă austerul său mediu de viață. Deși dincolo mlaștini se află dealuri, păduri și câmpii, Titir nici nu vrea să audă cumva de ideea unei schimbări.
De fapt, acțiunea primei părți este un fel de jurnal, în care autorul prezintă acțiunile pe care le întreprinde zi de zi, acțiuni de altfel plănuite în agendă cu aproximativ zece zile mai devreme dar care tot timpul îl iau prin surprindere, iar la sfârșitul zilei își gustă satisfacția de a nu fi îndeplinit ceea ce își propusese. În tot acest timp, povestește amicilor săi despre romanul Paludes pe care îl scrie, primind mai apoi criticile și ironiile acestora.
Din această primă parte notez o idee: ,, percepția începe odată cu schimbarea senzațiilor; de unde necesitatea călătoriei.,,.
Partea a doua, ceva mai dinamică vorbește despre un fabricant de chibrituri, și vulturul său. Este vorba de celebrul Prometeu care a adus oamenilor focul, iar acum plictisit și anchilozat de șederea pe Caucaz, pleacă în lume, oferind acesteia când și când spectacolul devorării ficatului său, și ținând conferințe publice în care descrie legătura intimă ce s-a creat între el și pasărea ce îl devorează.
Această parte a doua începe destul de interesant cu o scenă petrecută pe o stradă în care un simplu călător este rugat de un altul, Zeus, un mare bancher, care împrumuta cu aerul că dăruiește, să noteze o adresă pe un plic după care primește o palmă zdravănă. Cititorul descoperă mai apoi rând pe rând din perspectiva călătorului, a bancherului, a spectatorului și a plicului, ce se întâmplase de fapt, și care or să fie urmările acestei acțiuni.
Notez o idee biblică pe care o regăsesc în această a doua parte: ,, trebuie ca el să crească și eu să mă micșorez.,,
Fiecare avem vulturul nostru, iar dacă nu îl avem trebuie să ne căutăm unul.

luni, 1 noiembrie 2010

GÂNDUL ZILEI











Nu-i aur tot ce strălucește
Nu toți sunt rătăciți în viață.
Ce-i tare nu se învechește
Și rădăcini adânci nu îngheață.

Cenușa aprinde foc deodată,
Lumini iau umbrele la goană.
Ca nou tăișul rupt se arată,
Și regi, acei făr- de coroană.

(J.R. Tolken)

joi, 19 august 2010

SFANTUL DE LA AUSCHWITZ




Nu de mult timp am gasit pe internet povestita o intamplare ce purta acest titlu. Ratacind azi prin diverse locuri dintr-un mall am intrat intr-una dintre librarii, cam goala ce-i drept, rafturile ei nu erau asa de pline precum rafturile de la articolele de la nike adidas sau altele. E mai de pret sa te imbraci decat sa citesti nu?
Mi-a atras atentia un titlu de opera, numele de Maximilian Kolbe, personajul principal din povestea mai sus amintita. Am ramas surpins a observa ca Eugene Ionesco a transpus aceasta intamplare intr-o piesa de teatru. Mi-am luat timp am luat cartea si m-am asezat pret de aproape jumatate de ora pentru a lectura piesa.
Am ramas din nou impresionat de povestire pe care o stiam deja dar mai ales de traspunerea acesteia in piesa de teatru care mi se pare magistrala.
Despre ce este vorba? Intamplarea are loc undeva in lagarul de la Auschwitz. Atunci, acolo un om a ales sa faca o fapta ce a fost scrisa cu sange in istoria lumii si a ramas marturie pentru mii si poate chiar zeci de mii de oameni. Va las a descoperii continutul povestiri din alte surse, pe care fiecare le avem la indemana sau poate chiar din cartea lui Eugene Ionesco, Teatru XI aparuta in acest an la editura Umanitas.
 Pentru a pune aceasta intamplare intr-o piesa de teatru ce dureaza numai o ora, autorul a muncit 7 ani de zile.

duminică, 13 iunie 2010

GÂNDUL ZILEI

”Ca să tac, mi-ar trebui o forță pe care nu o am, ori o indiferență pe care sper să nu o capăt niciodată.”
Octavian Paler

joi, 10 iunie 2010

DRUMUL CĂTRE EXTINCȚIE














Bizonul nord-american număra în 1850 circa 50 milioane de exemplare, iar în 1885 mai existau doar 1000 de indivizi în diferite rezervații.
(Szafer 1868)

Cum a fost posibil așa ceva??? Imaginile cred că sunt relevante.






Așa arătau adevărații bărbați ai vremii, cool și la modă, întrecându-se în cranii pe care le obținuseră ca trofee de pe veșnicele plaiuri de vânătoare. Europenii au reușit astfel să rezolve în 25 de ani o chestiunie pe care indienii nord americani nu reușiseră să o îndepinească de-a lungul mileniilor. Mândria lor a dus, astfel repede și sigur la extincția bizonilor.