RECENZIE Andre Gide

Andre Gide
Paludes; Prometeu rău Înlănțuit

Am început cu un oarecare scepticism, dar și cu optimism citirea acestei cărți, e prima carte pe care o citesc de autorul mult apreciat de Paler,( autor pe care de altfel îl apreciez și cu care sunt oarecum familiar).
Cartea tratează două povestiri, fiind astfel structurată pe două mari părți. Prima parte este dedicată lui Titir, omul mlaștinilor, care portretizează tipul de om ce se mulțumește cu starea în care se află, ba mai mult decât atât, chiar găsește plăcere în modul său de viață chiar dacă își duce existența într-un turn din mijlocul mlaștinilor. De-a lungul timpului a învățat să contemple și să se fericească cu priveliștea anostă pe care i-o oferă austerul său mediu de viață. Deși dincolo mlaștini se află dealuri, păduri și câmpii, Titir nici nu vrea să audă cumva de ideea unei schimbări.
De fapt, acțiunea primei părți este un fel de jurnal, în care autorul prezintă acțiunile pe care le întreprinde zi de zi, acțiuni de altfel plănuite în agendă cu aproximativ zece zile mai devreme dar care tot timpul îl iau prin surprindere, iar la sfârșitul zilei își gustă satisfacția de a nu fi îndeplinit ceea ce își propusese. În tot acest timp, povestește amicilor săi despre romanul Paludes pe care îl scrie, primind mai apoi criticile și ironiile acestora.
Din această primă parte notez o idee: ,, percepția începe odată cu schimbarea senzațiilor; de unde necesitatea călătoriei.,,.
Partea a doua, ceva mai dinamică vorbește despre un fabricant de chibrituri, și vulturul său. Este vorba de celebrul Prometeu care a adus oamenilor focul, iar acum plictisit și anchilozat de șederea pe Caucaz, pleacă în lume, oferind acesteia când și când spectacolul devorării ficatului său, și ținând conferințe publice în care descrie legătura intimă ce s-a creat între el și pasărea ce îl devorează.
Această parte a doua începe destul de interesant cu o scenă petrecută pe o stradă în care un simplu călător este rugat de un altul, Zeus, un mare bancher, care împrumuta cu aerul că dăruiește, să noteze o adresă pe un plic după care primește o palmă zdravănă. Cititorul descoperă mai apoi rând pe rând din perspectiva călătorului, a bancherului, a spectatorului și a plicului, ce se întâmplase de fapt, și care or să fie urmările acestei acțiuni.
Notez o idee biblică pe care o regăsesc în această a doua parte: ,, trebuie ca el să crească și eu să mă micșorez.,,
Fiecare avem vulturul nostru, iar dacă nu îl avem trebuie să ne căutăm unul.