would like to thank you, for taking time to visit my blog

sâmbătă, 13 noiembrie 2010

RECENZIE Andre Gide





Andre Gide
Paludes; Prometeu rău Înlănțuit

Am început cu un oarecare scepticism, dar și cu optimism citirea acestei cărți, e prima carte pe care o citesc de autorul mult apreciat de Paler,( autor pe care de altfel îl apreciez și cu care sunt oarecum familiar).
Cartea tratează două povestiri, fiind astfel structurată pe două mari părți. Prima parte este dedicată lui Titir, omul mlaștinilor, care portretizează tipul de om ce se mulțumește cu starea în care se află, ba mai mult decât atât, chiar găsește plăcere în modul său de viață chiar dacă își duce existența într-un turn din mijlocul mlaștinilor. De-a lungul timpului a învățat să contemple și să se fericească cu priveliștea anostă pe care i-o oferă austerul său mediu de viață. Deși dincolo mlaștini se află dealuri, păduri și câmpii, Titir nici nu vrea să audă cumva de ideea unei schimbări.
De fapt, acțiunea primei părți este un fel de jurnal, în care autorul prezintă acțiunile pe care le întreprinde zi de zi, acțiuni de altfel plănuite în agendă cu aproximativ zece zile mai devreme dar care tot timpul îl iau prin surprindere, iar la sfârșitul zilei își gustă satisfacția de a nu fi îndeplinit ceea ce își propusese. În tot acest timp, povestește amicilor săi despre romanul Paludes pe care îl scrie, primind mai apoi criticile și ironiile acestora.
Din această primă parte notez o idee: ,, percepția începe odată cu schimbarea senzațiilor; de unde necesitatea călătoriei.,,.
Partea a doua, ceva mai dinamică vorbește despre un fabricant de chibrituri, și vulturul său. Este vorba de celebrul Prometeu care a adus oamenilor focul, iar acum plictisit și anchilozat de șederea pe Caucaz, pleacă în lume, oferind acesteia când și când spectacolul devorării ficatului său, și ținând conferințe publice în care descrie legătura intimă ce s-a creat între el și pasărea ce îl devorează.
Această parte a doua începe destul de interesant cu o scenă petrecută pe o stradă în care un simplu călător este rugat de un altul, Zeus, un mare bancher, care împrumuta cu aerul că dăruiește, să noteze o adresă pe un plic după care primește o palmă zdravănă. Cititorul descoperă mai apoi rând pe rând din perspectiva călătorului, a bancherului, a spectatorului și a plicului, ce se întâmplase de fapt, și care or să fie urmările acestei acțiuni.
Notez o idee biblică pe care o regăsesc în această a doua parte: ,, trebuie ca el să crească și eu să mă micșorez.,,
Fiecare avem vulturul nostru, iar dacă nu îl avem trebuie să ne căutăm unul.

3 comentarii:

kally jhon spunea...

Are you encountering trouble while opening your Gemini wallet app in iOS and Android? Though Gemini is compatible with both Android and iOS, sometimes due to unwanted errors users are unable to access Gemini. Under such situations, you can dial Gemini support number at 1-800-861-8259 and avail the best possible solutions from the professionals in the comfort of your place. They are always at service and help users with their highly-tech services. They will listen to your queries patiently and accordingly offer best possible and authentic solutions so that your issues get fixed sooner.
Gemini Number
Gemini Contact Number
Gemini Toll Free Number
Gemini Support Number
Gemini Phone Number
Gemini Helpline number
Gemini Support Phone number
Gemini Customer Support
Gemini Customer Service
Gemini Customer Service Number
Gemini Wallet phone Number

jhon martu spunea...

Are you having trouble in dealing with Binance two-factor authentication in your account? If you don’t know how to delete all Binance 2fa errors and need solutions to fix them, you can always look for guidance from the team members who are always there to serve better solutions that could be helpful in dealing with all kind of troubles. You can contact with the Binance Customer Service Number team members any time on Binance customer care number which is always functional and the team is there to handle all your worries from the roots in the fraction of time.

jhon raskal spunea...

Are you unable to take out the transaction data on the MyEtherWallet account? If you are having trouble in dealing with such issues and need instant solutions to handle troubles, you can always have conversation with the team members who are always there to assist you. You can always call on MyEtherWallet customer service number which is always active and the team is ready to MyEtherWallet Customer Service Number serve at every step. You can contact with the team whenever you are surrounded by such troubles and avail productive methods to fix issues.

Trimiteți un comentariu