A nins ieri mai toată după – amiaza în cetatea Salamantină, așa că pe seară atunci când mi-am permis un” descanso” (pauză) m-am putut bucura de acel sunet pe care îl face zăpada proaspătă sub tălpi.
Când am ieșit din bloc dis de dimineață pentru a merge la școală, am rămas surprins de faptul că zăpada era absentă pe trotuar deși în jur măsura un strat de 3 cm. Autoritățile Salamantine găsiseră cu cale să dezăpezească trotuarele ca nu cumva cetățenii să aibă de suferit.
Am rămas surprins, pentru că la noi în România, niciodată nu mi – am pus problema ca autoritățile să dezăpezească trotuarele, întotdeauna pe trotuar era o potecă prin zăpadă pe unde mergea toată lumea.
E seară acum, privesc pe fereastră și zăpadă nu mai e deloc (aici zăpada se topește într-o zi, iar acest lucru este bine știut), sunt încă mirat cum însă cei 3 cm de zăpadă (măsurați, nu aproximați) de pe trotuar au fost dați la o parte pentru a nu incomoda bunul mers al cetății în cursul unei singure zile.
Știu și eu acum, că în altă parte se poate. (nu este cazul să menționez cum arătau străzile).
Salamanca 11.01.2010.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu