IN ATELIERUL PICTORULUI

imagine: de la autor


Am început de ceva vreme, pe ici pe acolo să cochetez cu una dintre cele 7 arte care până mai deunăzi mă făcea să trec în afara discuțiilor ori de câte ori asistam la persoane care își expuneau părerile în privința ei. Așa că tangențial am luat contact cu această lume a picturii căci despre ea este vorba. Iar pentru că niciodată nu ai să ști pe unde te poartă viața am avut ocazia acum 2 luni, după ce în prealabil rămăsesem uimit în fața ”Școli din Atena” și a ”Judecății de Apoi”, să mă minunez prin ”Poiană” (El Prado) înaintea operelor lui Goya, Velasquez, Tizian, Botticelli, El Greco și alții. De la El Prado însă, m-am trezit pe nesimțite însă în ”atelierul pictorului”.
Am văzut și eu astfel, pentru prima dată acea amestecătură indefinită de culori care pe paletă,dispuse într-o ordine haotică îți dau impresia că asiști la nașterea unui mare nimic, dar care atinse și modelate de mâna maestrului reușesc să îți bucure privirea și să îți tulbure mintea.
Am învățat printre altele că pentru a picta un tablou e necesar să ai de la început viziunea finală a acestuia, să îl vezi terminat atunci când stai înaintea pânzei albe. Am descoperit că una din trăirile cu care m-am confruntat ultimele luni se numește ”Mitul lui Ulise” și că poate fi exprimat atât de bine printr-o pictură. Am aflat că, deși eu văd șerpi ca pe oricare altă creatură obișnuită, ba chiar cu o anumită tentă de sensibilitate, pentru unii aceștia reprezintă o teamă așa cum furnicile reprezentau o teamă exploatată pentru Salvador Dali. Am văzut cum poți exprima prin pictură răsturnarea valorilor și efectul pe care îl poate avea slăvirea banului în defavoarea dragostei și implicațiile pe care acest lucru le are asupra individului. Am văzut exprimat pe pânză cum tânjim după libertate și viața reală dar rămânem însă robii viciului și al lumii imaginare oferită de televizor.
Mai presus de toate, mi s-a confirmat acea lume în care trăiește artistul. Retras, fără a deranja pe nimeni, adeseori în singurătatea naturii, alege atât de discret să își spună și să exprime într-un mod plastic viziunea lui atât de diferită despre lume și viață, acest ”world wiew” pe care îl avem cu toții. Pare de neînțeles și atât de interpretabil, este singur și trăiește într-o altă lume atât de diferit de ”la gente” (mulțime) așa cum bine a zis Eminescu. El devine însă nemuritor prin opera sa.
Trăind în cercul vostru strâmt
Norocul vă petrece,
Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor și rece
Vă invit acum să aruncați o privire asupra acelora pe care eu am avut privilegiul să le privesc, să le ating, să le miros și să le simt.
http://constantinpopaart.wordpress.com/