GÂNDURI REGĂSITE

Rânduri regăsite, scrise nu știu când și nu știu unde:

”Cum poate fi atât de ciudat sentimentul singurătății atunci când te afli în mijlocul unor persoane care pretind că te cunosc? E atât de neplăcut să simți cum o parte din tine a murit pentru a nu mai reînvia niciodată. Afară toamna ce altădată își răspândea paleta cromatică bucurând irisul și atingea o coardă sensibilă a inimi, acum nu mai prezintă nici un interes. Totul zace inert în tăcere. Totul așteaptă parcă o minune, minune ce nu va avea loc însă niciodată, sau poate cine știe?

Și totuși … viața nu poate fi atât de anostă. Trebuie să existe ceva, ceva ascuns dincolo de ceea ce putem vedea acum, de ceea ce putem auzi, mirosi sau chiar simți.

Niciodată primăvara nu s-a lăsat așteptată, niciodată după iarnă nu a urmat o altă iarnă, întotdeauna iernii i-a urmat primăvara.

Anotimpul în care același copac gol se umple de frumusețe, doar pentru a fi mai magnific și impunător decât în trecut, pentru a fi alb, curat și candid în mantaua de flori.

Pentru a ajunge acolo trebuie să îndure însă frigul și umezeala ierni, și totuși albul zăpezi îl face să strălucească în lumina soarelui.

Toate acestea îl pregătesc pentru o nouă primăvară”.